Despre
Scientix promoveaza si sustine colaborarea paneuropeana între profesorii, cercetatorii în domeniul educatiei, factorii de decizie si alte categorii de profesionisti din sfera stiintelor, tehnologiei, ingineriei si matematicii (STEM).
Obiectivul celei de-a doua faze a proiectului Scientix (2013 - 2015) a fost de a extinde această comunitate la nivel național. Grație unei rețele de puncte național de contact (PNC), Scientix a luat legătura cu comunitățile naționale de profesori și a contribuit la dezvoltarea de strategii naționale pentru o mai bună absorbție a strategiilor de predare a științelor și matematicii bazate pe interogare și alte demersuri inovatoare.
Activitatea a intrat acum în cea de-a treia fază a Scientix (2016-2019), finanțată prin intermediul programului Orizont 2020 al Uniunii Europene, program destinat cercetării și inovării. Scientix a luat naștere la inițiativa Comisiei europene, fiind coordonat, încă de la debut, de European Schoolnet, un consorțiu de 30 de ministere ale educației, cu sediul la Bruxelles. Acest organism acționează ca un factor motrice al inovării în activitățile de predare-învățare și stimulează colaborarea paneuropeană între școli și profesori.
Daca doriti mai multe informatii, puteti contacta fie punctul national de contact din tara dumneavoastra, fie biroul central Scientix, din cadrul EUN.
Cum puteti beneficia de avantajele Scientix?
Principalii parteneri ai Scientix sunt profesorii, cercetatorii si coordonatorii de proiecte din sfera STEM, precum si factorii de decizie. Fiecare din aceste grupuri poate beneficia de pe urma avantajelor activitatilor si manifestarilor Scientix.
Profesorii:
- Pot rasfoi arhiva de materiale Scientix, pentru a gasi surse de inspiratie pentru orele de curs
- Se pot implica în proiecte educationale STEM gratie instrumentului de cautare
- Pot participa la ateliere de lucru si cursuri de perfectionare nationale si europene
- Descărcați toate prezentările, filmările și materialele de la conferințele noastre și pregătiți-vă pentru altele noi
- Pot participa la formari si seminarii online sau la comunitati de practica
Cercetatorii/coordonatorii de proiecte:
- Pot cauta profesori sau scoli în registrul de profiluri publice Scientix, în vederea colaborarii
- Pot sa rasfoiasca arhiva de rapoarte de proiect
- Pot sa participe la manifestarile de interrelationare Scientix, dedicate proiectelor educationale STEM
- Sa organizeze o manifestare în parteneriat cu Scientix, sporind astfel gradul de diseminare si participare
- Prezentați-vă proiectul la conferințele Scientix
Factorii de decizie:
- Apelați la Observatorul Scientix pentru a vă informa cu privire la strategiile naționale din domeniul învățământului STEM și pentru a fi la curent cu ultimele noutăți din sfera cercetărilor și practicilor de profil
- Stabiliți legături cu membrii comunității STEM, participând la evenimente de stabilire de contacte Scientix, răsfoind galeria de profiluri publice și folosind instrumentul de corelare
Publicații
- 2015, Scientix 2 Results. How Scientix adds value to STEM education, European Schoolnet: Brussels, Download
- 2015, Scientix. Supporting collaboration in science, technology, engineering and mathematics education in Europe since 2010, European Schoolnet: Brussels, Download
- 2015, The Second Scientix Conference 24-26 October 2014. The results, European Schoolnet: Brussels, Download
- 2014, Scientix. The Community for science education in Europe, European Schoolnet: Brussels, Download
- 2011, Scientix. The Community for science education in Europe, European Commission, Research and Innovation DG: Brussels, Download
Luați legătura cu colegii STEM din țara dumneavoastră!
Punctele naționale de contact
Punctele naționale de contact Scientix (PNC)reprezintă o legătură importantă între Scientix la nivel european și activitățile care au loc în țara dumneavoastră. Ele interacționează cu organizațiile naționale ale specialiștilor STEM, popularizează activitățile Scientix și organizează ateliere, seminarii și alte activități naționale. Vă invităm să luați legătura cu punctul de contact din țara dumneavoastră!
Ambasadorii Scientix
Ambasadorii Scientix – membri ai Comitetului de profesori Scientix – promovează și popularizează Scientix în rândul profesorilor de științe și matematică din Europa. Dacă doriți să organizați o prezentare a Scientix în școala dumneavoastră sau în cadrul unui eveniment, puteți contacta ambasadorii Scientix din țara sau regiunea dumneavoastră.
Participați la activități europene!
Comunitatea Scientix
Vă invităm să vă înscrieți pe portalul Scientix pentru a cunoaște miile de profesori de științe care fac deja parte din această comunitate. În calitate de membru înregistrat, îi puteți contacta și cunoaște în mod direct pe membrii comunității!
Activități de formare
Scientix oferă profesorilor de științe ocazia de a participa la activități de formare, facilitându-le eforturile de dezvoltare profesională continuă. La activități poate participa oricine, în mod gratuit! Activitățile au loc atât online, cât și în cadrul unor evenimente desfășurate față în față în Europa.
Pentru activitatea dumneavoastră didactică!
Galerie de proiecte
Aveți ocazia de a căuta proiecte europene, naționale sau locale în sfera disciplinelor științifice. Aveți posibilitatea chiar să le filtrați conform preferințelor dumneavoastră!
Arhivă de resurse
Arhiva de resurse Scientix vă oferă ocazia de a căuta materiale didactice pe care să le folosiți la orele de științe!
Traduceți resursele preferate!
Ați găsit un material în altă limbă și doriți să-l folosiți? Nicio problemă! Vi-l traducem noi, absolut gratuit!